Puţină istorie--------------

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
date extrase din Monografia Satului Alioş de pr. Doru Cristoi, 1987.

Se pare că aşezări în zona Alioşului au fost atestate de vestigii încă din epoca bronzului. (Liviu Mărghitan, Banatul în lumina arheologiei, Timişoara, 1979 )
Numele anterioare celui contemporan sunt menţionate de Vasile Frăţilă în Dicţionar toponimic al Banatului (1984) ca pornind de la Helensfalva la 1335 şi alterându-se spre Elleus(monustra) în 1561. În 1774 satul este menţionat ca Alleosch. În 1780 însuşi Francesco Griselini aminteşte de Alleyusch.
Să fie acesta originea numelui satului?
Mai pot exista şi alte opinii. Dacă cineva cunoaşte una documentată e rugat să o comunice.

În apropierea satului de păstrează semnele existenţei unei cetăţi. Cercetările în zonă au fost prea firave ca să putem spune mai mult despre aceasta.
În apropiere ei există o fântână foarte adâncă ce pare a fi o realizare strategică, în legătură cu cetatea.
Preotul Traian Ungureanu, care a adunat date despre Alioş, menţionează predarea către DCA- ul vremii a unui cazan vechi de 800 de litri, folosit probabil la bucătăria cetăţii.

Până în 1823 vatra satului se afla la NV de cea actuală. Acolo exista o biserică de lemn.
Fiind epoca sistematizărilor localităţilor Imperiului Austro-Ungar, în mod "convenabil" un incendiu a mistuit satul vechi, uşurând procesul de strămutare pe vatra nouă.
Atunci s-a început construirea bisericii noi, lucrare care a durat din 9 iulie 1823 şi s-a sfinţit în 1 ianuarie 1826. Preoţii parohi ai vremii au fost: Sava Petrovici în parohia a I a, Teodor Codreanu în parohia a II a şi Avram Ioanovici în parohia a III a. Satul avea un număr de 2184 ortodocşi, 36 catolici şi 2 reformaţi şi aproximativ 20 de evrei.

Anul 1848 a fost important şi pentru satul Alioş care şi-a adus contribuţia proprie la evenimentele ce au schimbat întreaga Europă.
Comitetul Politic al Românilor din Timisoara a avut iniţiativa publicării unui manifest prin care se arătau excesele revoluţionarilor maghiari. În urma acestuia preotul Vasile Popescu din Alioş, alături de preotul Jivoin Petrovici din Sânnicolau Mic, membrii ai Comitetului Politic au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare din ordinul lui Kulteter Murany. (I.D. Suciu, Revoluţia de la 1848- 1849 în Banat)

Structura religioasă a satului era la 1881 astfel: 1674 ortodocşi, 115 romano-catolici, 31 evanghelici.
În 1884, într-o suită restrânsă, satul a fost vizitat de Maiestatea Sa Franz Josef I, împăratul austro-ungar. Faptul că vizita a fost în suită restrânsă arată că a fost una prietenoasă şi neprotocolară.
Anul 1890 găseşte satul cu următoarea structură etnică: 1696 români, 20 maghiari, 192 germani şi 4 slovaci.

În 1910 cei 314 germani şi 7 maghiari încep construirea bisericii romano-catolice. (n.a. aceste date ar trebui confruntate cu datele Parohiei Romano-Catolice Lipova.)

Evenimentele din 1918 şi 1919 au dus la ocuparea satului de trupele sârbe. Acestea au fost învinse şi forţate să ia poziţii noi de trupele franceze. La marginea satului de găseşte mormântul unui soldat francez (loc neidentificat în prezent). Fiind înrolat de armata austro-ungară, locotenentul Petru Ţiucra, fiul preotului alioşan Avesalom Ţiucra a trecut de partea trupelor române cu întreaga companie, încă de la prima confruntare. (Ioan Munteanu, Făurirea Statului Naţional Român, 1983)
În urma acestui act preotul Avesalom Ţiucra a fost bătut atât de grav încât suferinţele l-au marcat pentru restul vieţii, rămânând 12 ani imobilizat la pat, constituind şi cauza morţii sale.

în 1931 preotul paroh Sabin Micluţa din parohia a II a, alături de preotul Traian Peţian din parohia a I a, a construit casa parohială pe locaţia actuală.

(date culese de pr. Dan Sabău)
Cel de al doilea război mondial a adus satului sărăcie şi multă tulburare. Deşi armonia conlocuirii cu maghiarii şi germanii din Alioş se stabilise demult evenimentele eopcii au pus-o la grea încercare.
Prin sat au trecut trupele germane către Frontul de Răsărit, apoi a fost contraofensiva rusă. În timpul acesteia, după Insurecţia Armatei Române, linia frontului fost trasată prin sat, În Sud- Est erau trupele ruse, în Nord-Vest trupele maghiare. În timpul schimbului de focuri un proiectil a trecut prin ferestrele turnului bisericii alterând grav structura de rezistenţă a acestuia. Turnul a fost refăcut în 1947 din contribuţiile săteşti.
Ocupaţia rusă nu a fost mai blândă cu alioşenii care îşi amintesc şi acum că animalele pe care nu le puteau rechiziţiona, soldaţii ruşi le împuşcau. (Secoşan Eftimie - martor ocular)

În 1943 Înalt Prea Sfinţia Sa Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului a vizitat satul.
Perioada comunistă a găsit sărăcit satul care prosperase în anii de după construirea căii ferate Timişoara - Radna (1896).
Nefiind niciodată un sat cu mari proprietari, Alioşul a fost un sat în care mulţi aveau o avere de ţăran înstărit.
Acest fapt a dus la colectivizarea lui rapidă. Nedreptăţile vremii nu sunt uitate nici acum de cei care au avut de suferit.

În 1970 Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului a săvârşit binecuvântarea bisericii în urma renovării acesteia de preotul paroh Traian Ungureanu.
Finalizarea propriu zisă a lucrărilor bisericii din Alioş a avut loc în anul 2004 şi a fost încununată de slujba de binecuvântare ţinută de Prea Sfinţia Sa Lucian Lugojanu în data de 8 septembrie.

S-au executat lucrări de renovare exterioară, de pictură, pictor fiind d-nul Alexandru Crişan şi totodată s-a renovat total şi amenajat Casa Parohială.

În urma unei idei a Părintelui Consilier Aurel Popescu şi la iniţiativa Părintelui Consilier Octavian Blaga, cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Lucian, în prezent în Casa Parohială funcţionează sub oblădiurea Mitropoliei Banatului o casă de tip familial de ocrotire a minorilor aflaţi în dificultate în care trăiesc patru copii. Persoana care se ocupă de aceasta este d-na presbiteră Mirela Sabău, sub îndrumarea Părintelui Consilier Cristian Pavel şi a d-nului asistent social Dumitru Bejinariu.

În vara anului 2005 s-au început lucrări de renovare la biserica romano-catolică.

Dar fiindcă aceste subiecte sunt contemporane, vor fi tratate pe larg în locurile corespunzătoare.