sâmbătă, aprilie 29, 2006

Binecuvântarea din nou a bisericii Romano-Catolice din Alioş


Azi s-a binecuvântat din nou biserica romano-catolică din satul nostru.
O slujbă frumoasă, cu preoţi invitaţi catolici la care au asistat atăt preoţi ortodocşi cât şi credincioşi ortodocşi.

Înmormântarea enoriaşei Nistor Aurelia

Azi s-a săvârşit înmormântarea enoriaşei Nistor Aurelia.
A slujit preotul paroh.

miercuri, aprilie 26, 2006

Hristos a înviat!

Iată că lumina lui Hristos cel înviat ne-a pătruns vieţile.
După slujba de înviere şi Sfânta Liturghie la care a asistat, părintele Simon Rundell alături de părintele Traian Ungureanu au avut misiunea dificilă de a alcătui juriul concursului de căntări religioase organizat de prin proiectul Eunoia. Fiind doar primul an au participat doar trei competitori, o solistă- Ioana Stan, un duet - Adrian Ardelean şi Andrei Mocanu, şi un trio - Alina Mădean, Anastasia Sabău şi Petra Stan.
Considerând că munca şi curajul lor trebuiesc răsplătite, părinţii au hotărât să le ofere câte o diplomă şi să se împartă bonusul bănesc. În a treia zi de Paşti, un binefăcător a adăugat un milion acestui premiu cu condiţia de a rămâne anonim.
La alegerea oului tradiţional de Paşti, părintele Simon ne-a uimit alegănd nu un ou maramureşean sau unul măiestrit în stil bucovinean ci un ou fiert în coji de ceapă şi cu amprenta unui trifoi. Astfel Oana Munteanu a câştigat acest concurs.
Domnul Hristos să ne păstreze sufletele în puritatea şi tăria Învierii!

marți, aprilie 18, 2006

Prima zi a vizitei părintelui Simon Rundell

Azi a fost prima zi pe care Simon Rundell, preot la Parohia Sfântul Toma din Elson, Anglia a petrecut-o în Alioş după trei ani.
Părintele Simon este co-iniţiator al proiectului Eunoia care se adresează tinerilor.

Prin acest proiect, se promovează trăirea învăţăturii ortodoxe de către tineri. Pentru aceasta se caută oferirea de facilităţi de cunoaştere a credinţei.
Preotul Simon este însoţit de fiul său Liam.

luni, aprilie 17, 2006

Înmormântarea enoriaşei Crăciun Valeria

Părintele Traian Ungureanu alături de părintele Ioan Bolbos au condus pe ultimul drum lumesc pe Crăciun Valeria.

duminică, aprilie 16, 2006

Inaugurarea Clubului Coriştilor

Azi, după Sfânta Liturghie, însorita zi de Florii a adus coriştilor un spaţiu dedicat activtăţilor pe care ei le desfăşoară.
În mare secret, de vreo două săptămâni, eu- parohul, paraclisierul Brutus Secoşan, d-na preoteasă Mirela, şi membrii familiei mele: Buni, nea Horia şi unchiul Ocsi am amenajat două camere în anexă.
Acum acestea sunt la fel de amenajate ca media locuinţelor din satul nostru.
Lucrările au avut un grad destul de mare de dificultate, implicând schimbări de tocărie, refacerea totală a tavanului şi chiar redirecţionarea liniilor electrice.
Mai sunt multe de făcut. Sperăm să le facem.
După Sfânta Liturghie ne-am adunat la Club pentru a face slujba de sfinţire.

duminică, aprilie 09, 2006

Concursuri adresate tinerilor şi copiilor.

După Liturghia de Paşti, pentru prima dată, vom avea trei concursuri, zicem noi, frumoase. Ele sunt adresate copiilor şi tinerilor.
Vom premia cel mai frumos ou de paşti cu 50 lei (lei noi, adică 500 000 lei vechi), cel mai frumos cântec religios de Paşti cu 100 lei şi cea mai frumoasă fotografie cu tema "Iubire Sfântă" cu 100 lei.
Pot participa copii şi tinerii prezenţi în acea zi la slujbele sfinte.
Persoana care finanţează activitatea de mai sus are cerinţa specială ca donaţia lui să fie folosită în această direcţie.

miercuri, aprilie 05, 2006

scurtă descriere a Casei de Copii de tip familial Alioş

CASA DE COPII DE TIP FAMILIAL
ALIOŞ

Principiul de bază al acestui mod de ocrotire a copiilor aflaţi în dificultate este fundamentat nevoia oricărui om de a avea o familie. Viaţa de familie, în sine, reprezintă o puternică forţă de recuperare a copiilor ocrotiţi cu condiţia ca aceasta să nu fie falsă sau denaturată de vicii morale.
Viaţa de familie care se presupune a fi de o moralitate exemplară în familiile preoţilor este raţiunea care le recomandă ca principale opţiuni în organizarea caselor de copii de tip familial. În aceste familii copii ocrotiţi beneficiază de acceptarea comunităţii locale, de educaţie adecvată, de climat moral, de capacitatea superioară a preoţilor de a ajuta in chestiunile delicate ale urmărilor vieţii în casele de copiii de masă.

Transformarea casei parohiale din Alioş în Casa de Copii de tip familial s-a făcut în urma unui efort considerabil coordonat şi susţinut financiar de Mitropolia Banatului.

Din perspectiva eficienţei investiţiei, punctul forte îl constituie faptul că valorificări de fonduri precum spaţiile de joacă şi cele din Clubul Coriştilor sunt exploatate dublu, atât de Casa de copii cât şi de Centrul de activităţi cu tinerii ortodocşi numit “Clubul Coriştilor”.
Articularea acestor activităţi este cheia integrării şi acceptării copiilor ocrotiţi în comunitate.

S-au făcut renovări majore:
  • decaparea la roşu şi retencuirea atât în exterior cât şi în interior;
  • pardosirea camerelor;
  • aplicarea faianţei şi a gresiei în hol, bucătărie, baie şi pe terasă;
  • montarea ferestrelor PVC;
  • schimbarea uşilor;
  • instalarea încălzirii centralizate şi reorganizarea circuitului de apă menajeră;
  • reabilitarea pivniţei;
  • reorganizarea curţilor şi imprejmuirea curţii centrale;
  • spaţii de joacă.

Mai sunt lucrări nefinalizate:
  • sistemul de scurgere şi fosa bucătăriei;
  • sistemul de evacuare a apei din pivniţă;
  • dispozitivul de închidere controlată a uşii de termopan a holului;
  • acoperişul terasei şi îngrădirea ei;
  • gardul vecin casei şi garajului;
  • betonarea aleilor şi a spaţiilor de joacă;
  • montarea unui leagăn adecvat;
  • amenajarea podului şi a accesului auto;
  • reamenajarea exterioară a fântânii;
  • fundaţia gardului curţii centrale.

Vizita Prea Sfinţiei Sale Paisie Lugojeanu




Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojeanu a făcut o scurtă vizită în parohia noastră şi a vizitat Casa de Copii de tip familial şi biserica.
A cunoscut copiii şi i-a cucerit printr-o purtare deschisă şi caldă.
Şi-a arătat interesul pentru Clubul Coriştilor şi planurile de viitor ale parohiei noastre.
Am rămas bucuroşi şi mândri de această vizită.

duminică, aprilie 02, 2006

Parastas dat de familiile David şi Cobliş

Parastas dat de familiile David şi Cobliş întru pomenirea răposatei David Floare.
Au slujit preoţii Traian Ungureanu şi Dan Sabău.