CASA DE COPII DE TIP FAMILIAL
ALIOŞ
ALIOŞ
Principiul de bază al acestui mod de ocrotire a copiilor aflaţi în dificultate este fundamentat nevoia oricărui om de a avea o familie. Viaţa de familie, în sine, reprezintă o puternică forţă de recuperare a copiilor ocrotiţi cu condiţia ca aceasta să nu fie falsă sau denaturată de vicii morale.
Viaţa de familie care se presupune a fi de o moralitate exemplară în familiile preoţilor este raţiunea care le recomandă ca principale opţiuni în organizarea caselor de copii de tip familial. În aceste familii copii ocrotiţi beneficiază de acceptarea comunităţii locale, de educaţie adecvată, de climat moral, de capacitatea superioară a preoţilor de a ajuta in chestiunile delicate ale urmărilor vieţii în casele de copiii de masă.
Transformarea casei parohiale din Alioş în Casa de Copii de tip familial s-a făcut în urma unui efort considerabil coordonat şi susţinut financiar de Mitropolia Banatului.
Din perspectiva eficienţei investiţiei, punctul forte îl constituie faptul că valorificări de fonduri precum spaţiile de joacă şi cele din Clubul Coriştilor sunt exploatate dublu, atât de Casa de copii cât şi de Centrul de activităţi cu tinerii ortodocşi numit “Clubul Coriştilor”.
Articularea acestor activităţi este cheia integrării şi acceptării copiilor ocrotiţi în comunitate.
S-au făcut renovări majore:
- decaparea la roşu şi retencuirea atât în exterior cât şi în interior;
- pardosirea camerelor;
- aplicarea faianţei şi a gresiei în hol, bucătărie, baie şi pe terasă;
- montarea ferestrelor PVC;
- schimbarea uşilor;
- instalarea încălzirii centralizate şi reorganizarea circuitului de apă menajeră;
- reabilitarea pivniţei;
- reorganizarea curţilor şi imprejmuirea curţii centrale;
- spaţii de joacă.
Mai sunt lucrări nefinalizate:
- sistemul de scurgere şi fosa bucătăriei;
- sistemul de evacuare a apei din pivniţă;
- dispozitivul de închidere controlată a uşii de termopan a holului;
- acoperişul terasei şi îngrădirea ei;
- gardul vecin casei şi garajului;
- betonarea aleilor şi a spaţiilor de joacă;
- montarea unui leagăn adecvat;
- amenajarea podului şi a accesului auto;
- reamenajarea exterioară a fântânii;
- fundaţia gardului curţii centrale.
2 comentarii:
Buna idee descrierea acestei case de copii de tip familial. Cred ca poate fi ceva bun.
Insa nu am gasit in nici un dictionar al limbii romane (DEX, DOOM) cuvantul "Presupozibila". Atentie, asadar, la ce cuvinte folosim!
"Viaţa de familie care se presupune a fi de o moralitate exemplară în familiile preoţilor"
(Scriu fără diacritice ca să păstrez stilul comentariului la care raspund)
E buna aceasta schimbare?
Se pare ca NU MAI avem un dictionar care sa tina pasul cu adaptarea limbii. Subiectul e destul de proaspat, in Jurnalul National chiar au fost articole centrale recente dedicate acestei chestiuni.
Se pare ca nici download sau blog nu veti gasi in DEX sau DOOM. Totusi inlocuirea lor cu neaosisme ar duce fie la echivocuri sau caraghioslacuri.
Personal găsesc amuzantă acrivia gramaticală în texte scrise fără diacritice în anul 2006. Poate veţi găsi în DEX sau DOOM "cuvantul" şi nu "cuvântul", şi dicţionarul o fi la limbii "romane" şi nu "române".
Mă bucur că ati citit articolul despre activităţiile noastre.
Ca să nu smintim câtuşi de puţin am făcut şi modificarea solicitată.
Trimiteți un comentariu