Sfânta Liturghie Arhierească la Maşloc

Deşi Sfântul Stelian Paflagonul nu apare în calendarul românesc marcat ca sărbătoare mare, Parohia Maşloc îl are ca sfânt al hramului secundar cu referire la numele ctitorului principal - d-nul Mălăeştean Paul Stelian.
Anul acesta la invitaţia parohului Ilia Pavlovici, P. S. Sa Lucian Lugojanul a vizitat parohia şi a slujit sfânta Liturghie.
Preoţii invitaţi la acest eveniment au fost: pr. Ioan Bolbos de la Fibiş, pr Augustin Butaş de la Bencec, pr Vasile Baboş de la Dumbrăviţa, pr Mihai Botiz de la Buzad şi eu, pr Dan Sabău.
Participarea impresionantă a părintelui Dorel Petcu fost paroh în Parţa ne-a oferit unele dintre cele mai speciale momente de slujire la care am participat vreodata.
Părintele Dorel se află în tratament la spitalul din Maşloc, de fapt, Centrul de Recuperare Alternativă, în urma unui atac cerebral datorat hipertensiunii arteriale, eveniment soldat cu paralizia mânii stângi şi a piciorului corespunzător.
La începutul Sfintei Liturghii părintele Dorel a fost adus în scaunul mobil în Sfântul Altar unde a asistat la Sfânta Liturghie Arhierească. A fost inclus, fireşte, în toate momentele liturgice dar cel mai profund moment a fost cel al împărtăşirii preoţilor. Şi doar fiindcă în mod natural toţi ştim că acesta este centrul vieţii noastre ci datorită faptului că preotul Dorel, în neputinţa suferinţei lui, ne-a arătat puterea preoţească mai presus de simplul aparent. Iată cam ce vă pot povesti: părintele Dorel să apropiat de prestol impregnat de importanţa momentului şi a grăit cu dificultate cuvintele "Dă-mi mi, PreaSfinţite Părinte Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului şi Mântuitorului nostru" şi a primit în palma dreaptă Trupul Domnului. Atunci am remarcat că părintele prinsese cu greu între degetele mâinii sănătoase degetele mânii stângi încercând să se conformeze felului în care primim toţi preoţii în palme Trupul Domnului. Apoi la împărtăşirea cu Sângele Domnului arhiereul nostru, P.S. Sa Lucian nu doar s-a aplecat pentru a-l împărtăşi ci chiar a îndoit genunchii într-atât încât a ajuns la nivelul ochilor părintelul Dorel. Pe faţa acestuia lacrimile curgeau şiroaie fără ca expresia feţei sale să trădeze prin vreo tresărire că plânge.
Preoţia nu poate fi luată nici de o boală atât de grea, doar preotul îşi poate renega preoţia. Părintele Dorel doreşte să şi-o păstreze şi luptă pentru ea. Mă întreb cum poate un preot aflat în această situaţie să fie integrat cât mai deplin în comunitatea slujitoare.