Sfânta Taină a Maslului la Parohia Timişoara Fabric Vest

Vineri, 18 noiembrie 2005, mi s-a făcut cinstea de a fi invitat de către părintele Constantin Jinga la Parohia Timişoara Fabric Vest pentru a sluji Sfântul Maslu.
Trebuie să vă împărtăşesc că m-am dus cu oarecare emoţii. Când un preot de la ţară merge să slujească la oraş se aşteaptă ca la slujba aceea să participe un alt soi de credincioş decât cei din satul lui. În mintea noastră, a ţăranilor, "doamnele şi domnii de la oraş" sunt sofisticaţi, intelectualişti, mândri şi reci.
Deci, iată-mă, după înfruntarea drumului prost dintre Alioş şi Timişoara, că ajung cu o usoară întârziere în mijlocul credincioşilor de oraş.
După prima Evanghelie am început să uit că sunt la oraş.
Evlavia credinciosilor participanţi nu amintea cu nimic de prejudecăţile cu care venisem. Mai mulţi cântau moderat dar cu încredere odată cu cantorii, Mai multe doamne ţineau în mâini plase cu hainele celor pe care îi iubesc şi pentru care se roagă. Dincolo de lipsa fundamentului teologic pentru un asemenea gest, poza aceasta e impresionantă. Unele cereau beţisorul ungerii pentru a-l păstra. Iar la sfârşit două lucruri cu adevărat remarcabile, foarte mulţi sărutau mâna preotului slujitor şi mulţi au rămas fie pentru spovedanie, fie pentru rugăciuni.
Şi încă ceva, toată lumea m-a salutat cu "Doamne ajută". Nimeni nu mi-a spus "Bună seara". Toţi urau mai degrabă să fim ajutaţi de Dumnezeu decât să petrecem o seară bună.
Numărul credincioşilor prezenţi? Cam câţi ar fi venit la noi în Alioş. Ei bine, asta e îngrijorător. O parohie de oraş e mult mai mare decât Alioşul.
Se pare că cei credincioşi au de învăţat unul de la altul fie că sunt la oraş fie la ţară. Poate că s-a apropiat vremea să strângem rândurile. Colaborările dintre parohiile de oraş şi cele de ţară să fei mai ample. Cam către aşa ceva ne orientăm noi, cei de la Alioş si ei, cei din Timisoara Fabric Vest.